NOTAR

NICOLAESCU

Notar în centrul Chișinăului

Bine ați venit pe pagina biroului notarului Nicolaescu Cristina

Biroul notarului Nicolaescu Cristina

Suntem un birou notarial în cadrul căruia pasiunea pentru lucrul bine făcut, competitivitatea, confidenţialitatea şi spiritul de echipă sunt câteva principii ale căror efecte se transpun în oricare act notarial conceput şi finalizat de noi.

Cei care solicită un serviciu notarial trebuie să aibă întotdeauna în vedere faptul că documentul cu care părăsesc biroul nu este doar o simplă „hârtie” semnată şi ştampilată de către notar, ci rezultatul unui proces complex, în care sunt implicaţi atât notarul cât şi întregul personalul biroului, care presupune verificare, analiză, solicitarea şi obţinerea tuturor documentelor necesare, redactare şi arhivare, toate făcute în scopul garantării siguranţei şi echilibrului circuitului civil.

programare

Ce ne recomandă

Proceduri notariale simplificate

Biroul nostru notarial din Chișinău vă pune la dispoziție proceduri simplificate de lucru: trimiteți un e-mail și veniți pentru eliberarea actelor.

Experiență de 20 ani ca Notar

Experiența neîntreruptă timp de 20 ani în profesia de notar m-a ajutat să înțeleg nevoile clienților și am realizat că simplificarea procesului notarial pentru fiecare parte implicată în actul notarial trebuie să fie prioritatea echipei mele.

Comunicare online eficientă

Servicii notariale diversificate. Timp redus de așteptare. Rezervare online. Comunicare prin email.

Cristina nicolaescu

Notar în Chișinău

Ca titular al biroului notarial, am o experiență de 18 ani în domeniu.  Am început cariera profesională notarială  în anul 2002. 

În toți acești ani, am acumulat o vastă experiență în activitatea notarială, pornind de la principiile în care cred: profesionalism, promptitudine și discreție.

Ce spun clienții noștri

5/5
“Recomand cu încredere, cea mai bună și rapidă echipă! Fetele într-adevăr dau dovadă de profesionalism și atitudine față de clienți.”
Vikol Marina
5/5
“Recomand tuturor , doamna Nicolaescu Cristina dispune de o atitudine aparte față de fiecare persoană o doamnă cu experiență vastă în domeniu și de o onestitate deosebită. Mulțumesc pentru munca depusă.”
tatiana stoica
5/5
“Dna Nicolaescu m-a salvat de mai multe ori când aveam nevoie urgent de acte. Recomand pentru profesionalism, personal amabil și locația în centru.”
Elena Stavila

proceduri

legalizarea copiilor

Biroul notarial Cristina Nicolaescu oferă serviciul de legalizare a copiilor de pe documente și a extraselor din ele.

Legalizarea semnăturii

Puteți solicita procedura notarială de legalizare a semnăturii pe înscris, a semnăturii pe acordul părintelui cu privire la plecarea copilului minor în străinătate ș.a.

Certificarea faptelor

Certificăm notarial: aflarea persoanei în viață, aflărea unei persoane într-un anumit loc, prezentarea persoanei la biroului notarului în urma unei somații.

Declarații notariale

Declarație de acceptare a succesiunii / renunțare la succesiune, declarație de luare în spațiu locativ ș.a.

Contracte de comodat

Contractul de comodat este procedura notarială prin care un bun se împrumută spre folosință.

testamente

Testamentul notarial este cea mai sigură formă de testament și cel mai dificil document de atacat în instanță.

procuri

Puteți împuternici o altă persoană să încheie unul sau mai multe acte juridice în numele dumneavoastră.

acte necesare

Autentificarea procurii în numele persoanelor fizice

Procura este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanți. 
ACTE NECESARE

Autentificarea procurii în numele persoanelor juridice

Procesele persoanelor juridice se susțin în instanța de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege. 
ACTE NECESARE

Revocarea procurii

Persoana care a făcut o procură notarială generală sau specială (mandantul) poate oricând să revoce această procură, prin declarație notarială de revocare a procurii.
ACTE NECESARE

Revocarea testamentului

Testamentul, ca şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice revocabile. În consecinţă, testatorul oricând poate revoca orice dispoziție inclusă în testament sau testamentul integral.
ACTE NECESARE

Desfacerea căsătoriei prin acordul soților

Căsătoria prin acordul soților poate fi desfăcută de către notar, printr-o încheiere de desfacere a căsătoriei, inclusiv căsătoria soților care au copii minori comuni.
ACTE NECESARE


Doriți mai multe informații?

Ne puteți contacta online sau la telefon pentru informații legate de procedurile notariale.

Programare pentru obținerea unui contract de fidejusiune