În zilele de astăzi majoritatea persoanelor au utilizat sau utilizează procura în activitățile lor zilnice. Cu regret, o bună parte dintre acestea nu cunosc date esențiale cu referire la procură, cum ar fi, termenul, persoanele care au dreptul să autentifice procura, cazurile când este necesară autentificarea procurii etc. În scopul clarificării sensului și a unor trăsături caracteristice, precum și modalitatea de semnare a procurii, nevalabilitatea acesteia, venim cu unele informații cu caracter general, care vor contribui la evitarea situațiilor neplăcute, precum și a riscurilor necunoașterii legii.
Astfel, procura este un act prin care o persoană transmite împuterniciri de reprezentare unei sau mai multor persoane de a încheia acte juridice pentru persoana reprezentată. Aceasta constituie un înscris întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unuia sau mai multor reprezentanți, prin care se delegă dreptul de a încheia acte juridice în numele și pe contul primului.
Referitor la termenul de valabilitate al procurii, este necesar de cunoscut faptul că aceasta este valabilă doar pentru perioada indicată în ea. În cazul în care în procură nu este indicat un termen de valabilitate, atunci acea procură va fi valabilă timp de un an. Însă în situația când în procură nu este indicată data întocmirii acesteia, ea este nulă. Prin urmare, este foarte important de cunoscut acest moment în vederea evitării deținerii unei procuri nule.
Citește întreg articolul pe AGORA.md.